Să obții o certificare ISO reprezintă un succes.
Se spune că succesul în viață este influențat de multe lucruri. De exemplu, contează în ce familie te naști, sau la ce școală mergi, sau în ce cerc de prieteni te învârți. Părinții te îndrumă. Profesorii te ghidează. Prietenii te influențează. Mai ai nevoie și de un pic de noroc într-o lume nebună, nebună, de multe ori ostilă și plină de neprevăzut. Într-un anumit moment al vieții putem fi într-o poziție favorabilă, în alt moment putem fi într-o poziție mai puțin favorabilă față de scopurile, visele și obiectivele noastre.
Ei bine și pentru o afacere, contează toate acestea. Contează ideile și obiectivele asociaților, contează nivelul de pregătire al managerilor, abilitățile lor de comunicare, contează competența și buna intenție a angajaților. Dacă afacerea este construită și se bazează pe parteneri de încredere și pe furnizori serioși, va performa. Altfel va întâmpina tot felul de dificultăți. Chiar în situația în care te bazezi pe parteneri de încredere și furnizori serioși, legislația își poate crea dificultăți. Dacă aceasta îți impune tot felul de reguli greoaie, sau dacă aceste reguli se vor schimba mult prea des astfel încât să nu poți avea un plan de afacere predictibil, afacerea ta va fi afectată zi de zi.
Ei bine, noi ca indivizi, ca întreprinzători, ca manageri nu trăim într-o bulă perfectă ci suntem înconjurați de tot felul de oameni și situații care ne pot ajuta sau care ne pot încurca acțiunile. Toate acestea se răsfrâng și asupra organizației în care lucrăm și asupra performanțelor sale, pentru că, nu-i așa, organizațiile sunt formate din oameni.
Pentru a proiecta și implementa un sistem de management care să răspundă nevoilor reale ale afacerii, înțelegerea organizației și a contextului în care se desfășoară activitatea este esențială. O organizație care dorește să obțină o certificare ISO trebuie să determine subiectele interne și externe care pot să-i influențeze negativ și pozitiv performanța (calitatea produselor/serviciilor, de mediu, de sănătate și sigurnață ocupațională). De asemenea trebuie să cunoască și să vină în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor părților interesate care pot să-i influențeze această performanță sau care pot fi afectați de aceasta.
Pentru a exista, pentru a-și asigura o existență cât mai bună și mai lungă, oricine și orice organizație trebuie, până la urmă, să se „încadreze” în peisajul locului și momentului în care există sau își desfășoară activitate.
Fără a face filosofie, ci pentru a fi pragmatici, trebuie să înțelegem un lucru simplu: există limite. Cât de largi sau cât de strâmte sunt aceste, este o altă discuție, dar există limite. Iar noi, ca indivizi și organizațiile noastre, trăim într-un anumit „cadru” definit de anumite limite.
Pentru a avea o viață, respectiv pentru a asigura o evoluție a activităților organizațiilor noastre omenești, cât de cât predictibilă (căci fără predictibilitate, chiar dacă limitată, nu ar putea exista planificare, dezvoltare, progres) ar fi bine să cunoști cât mai bine „cadrul” în care te „scalzi”.
Cerințele cuprinse în capitolul 4 vorbesc despre faptul că este o bună practică, pentru orice organizație, să cunoască mediul intern și extern în care își desfășoară activitatea, adică contextul în care evoluează.
Contextul reprezintă o conjunctură, o situație specifică, o circumstanță, o stare de lucruri și într-un anumit moment.
Primul pas spre reușită, spre succes, este să știi „în ce ape te scalzi”, adică să cunoști contextul în care te afli, pentru a încerca să te protejezi de „aspectele” ce ar putea avea impact negativ sau să profiți de „aspectele” care te pot avantaja.
La un moment dat pot fi identificate multe „aspecte” sau situații, însă trebuie să alegem dintre acestea doar pe cele care sunt cu adevărat relevante, adică pe cele mai importante, cele care influențează organizația în mod concret și real și care pot avea astfel impact (pozitiv sau negativ) asupra scopului și direcției strategice a organizației. De ce? Pentru că, altfel ne pierdem în detalii, în aspecte ne-relevante, fără impact important asupra organizației.
De aceea trebuie să analizăm și să evaluăm potențialul de impact al acestor aspecte. Astfel, trebuie să ne concentrăm pe „factorii” pozitivi și pe cei negativi (pe situații cu potențial de impact mare), dar să luăm în considerare și alte situații care, poate, nu au potențial de impact prea mare, în momentul identificării.
