Pentru a exista, pentru a-și asigura o existență cât mai bună și mai lungă, oricine și orice organizație trebuie, până la urmă, să se „încadreze” în peisajul locului și momentului în care există sau își desfășoară activitate.
Fără a face filosofie, ci pentru a fi pragmatici, trebuie să înțelegem un lucru simplu: există limite. Cât de largi sau cât de strâmte sunt aceste, este o altă discuție, dar există limite. Iar noi, ca indivizi și organizațiile noastre, trăim într-un anumit „cadru” definit de anumite limite.
Pentru a avea o viață, respectiv pentru a asigura o evoluție a activităților organizațiilor noastre omenești, cât de cât predictibilă (căci fără predictibilitate, chiar dacă limitată, nu ar putea exista planificare, dezvoltare, progres) ar fi bine să cunoști cât mai bine „cadrul” în care te „scalzi”.
Cerințele cuprinse în capitolul 4 din ISO 9001:2015 vorbesc despre faptul că este o bună practică, pentru orice organizație, să cunoască mediul intern și extern în care își desfășoară activitatea, adică contextul în care evoluează.
Contextul reprezintă o conjunctură, o situație specifică, o circumstanță, o stare de lucruri într-un anumit moment.